CCR, despre statutul senatorilor și deputaților: Parlamentul „interferează nepermis” cu activitatea instanțelor

CCR, despre statutul senatorilor și deputaților: Parlamentul interferează nepermis cu activitatea instanțelor
Publicat: 27/06/2013, 18:59
Actualizat: 08/07/2016, 12:32

Curtea Constituțională a publicat, joi, motivarea deciziei potrivit căreia unele prevederi ale Statutului parlamentarilor sunt neconstituționale, iar potrivit unor surse parlamentare Legislativul va pune actul normativ în acord cu hotărârea luni, în ședință comună.

Parlamentul a anunțat oficial că luni, la ora 14:00, va avea loc ședința Birourilor Permanente reunite.

Surse parlamentare au declarat, pentru Mediafax, că Birourile ar urma să convoace pentru luni la ora 15:00 ședința plen comun pentru aprobarea noii variante a Statutului.

În 19 iunie, CCR a decis că unele prevederi din Statutul parlamentarilor sunt neconstituționale, mai precis punctele 18 și 19 din articolul I al legii aflate la promulgare.

Primul dintre puncte prevede modificarea articolului 24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Potrivit modificărilor care fuseseră propuse, cererea de reținere, arestare sau percheziție a deputatului ori a senatorului ar fi urmat să fie adresată de către ministrul Justiției președintelui Camerei din care deputatul sau senatorul face parte pentru a fi supusă aprobării plenului Camerei. Cererea trebuia să conțină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală și motivele concrete și temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziției.

Tot articolul 1, punctul 18, declarat neconstituțional, stabilea că președintele Camerei din care face parte deputatul sau senatorul aduce, de îndată, cererea la cunoștința Biroului permanent, care o trimite Comisiei care are în competență analizarea situațiilor privind imunitatea pentru a întocmi un raport în termen de cel mult 3 zile. Portrivit modificărilor declarate neconstituționale, raportul Comisiei urma să facă referiri punctuale la motivele concrete, legale și temeinice invocate.

Magistrații de la Curtea Constituțională au stabilit că este neconstituțional și punctul 19 al articolului 1, prin care se introducea Articolului 24² în Legea 96/2006, cu următorul cuprins: «(1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sesizează Camera Deputaților sau Senatul, după caz, pentru a cere începerea urmăririi penale pentru săvârșirea unei fapte penale care are legătură cu exercitarea mandatului unui membru al Guvernului care are și calitatea de deputat sau de senator, în temeiul Articolului 109 din Constituția României, republicată. Sesizarea trebuie să conțină motivele concrete, legale și temeinice care justifică începerea urmăririi penale.(…) (4) Raportul Comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale și temeinice invocate; acesta se aprobă prin votul secret al majorității membrilor prezenți. (…)»”.

În motivarea deciziei din 19 iunie, CCR notează, pe de o parte, că „este evidentă preocuparea legiuitorului de a asigura fundamentarea cererii de reținere, arestare și percheziție, atât în fapt, cât și în drept, în scopul de a oferi posibilitatea aprecierii seriozității și bunei – credințe a măsurii solicitate, în sensul că aceasta are în vedere fapte concret determinate și nu e inspirată de motive politice”.

Cu toate acestea, arată CCR în motivare, modul de redactare a dispozițiilor criticate, și anume referirea, întărită prin repetiție, la „motive temeinice”, conduce la interpretarea potrivit căreia Camerele sesizate cu astfel de cereri realizează mai mult decât o apreciere a seriozității și loialității măsurii în cauză, interferând nepermis cu activitatea specifică instanțelor de judecată, singurele în măsură să se pronunțe asupra calificării juridice sau a temeiniciei imputației.

Curtea notează că, din examinarea dispozițiilor art. I pct.18 [referitoare la modificarea art. 24] și ale art. I pct. 19 [referitoare la introducerea art. 242] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, rezultă că acestea nu se referă la „temeiuri” de fapt și de drept ale cererii în cauză, în înțelesul art. 72 din Constituție, ci la temeinicia motivelor („motive temeinice”) care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziției. „Or, aprecierea temeiniciei acestor motive presupune o activitate de analiză și evaluare care excedează cadrului activității parlamentare, întrucât antamează problematica probelor existente în cauză, putând produce consecințe directe și indirecte pe terenul asigurării intereselor urmăririi penale sau al judecății”, se arată în motivare.

Judecătorii CC invocă, în documentul citat, și argumente legate de separația puterilor în stat. „Acceptarea în consecință, în condițiile unei lipse de precizie a dispozițiilor criticate, a posibilității interpretării lor în sensul că Parlamentul, prin Camerele sale, precum și comisia parlamentară care are în competență analizarea situațiilor privind imunitatea, să procedeze la examinarea probelor care stau la baza cererii de reținere, arestare sau percheziție a unui deputat sau senator ori a cererii de începere a urmăririi penale a unui membru al Guvernului care are și calitatea de deputat sau senator, asemenea unui organ de jurisdicție, ar echivala cu admiterea unei ingerințe a Parlamentului în activitatea altor autorități publice, în contradicție cu dispozițiile constituționale referitoare la separația puterilor în stat”, se menționează în motivare.

În același context, Curtea explică faptul că, încuviințând sau respingând cererea – care fără îndoială trebuie să fie motivată în fapt și în drept – Camerele Parlamentului nu se transformă într-un organ de jurisdicție.

„Acestea (camerele parlamentului – n.r.) nu «spun dreptul», competență ce revine exclusiv instanței de judecată, ci apreciază dacă măsura solicitată are un temei serios pentru a justifica întreruperea exercițiului mandatului parlamentar. În acest scop, Parlamentul prin Camerele sale, comisiile parlamentare, pot solicita furnizarea de informații și precizări, fără a împieta însă asupra cercetării penale în cauză. Astfel fiind, pentru evitarea oricărei confuzii între activitatea Parlamentului și a organelor de jurisdicție în materia procedurii ridicării imunității parlamentare se impune o redactare precisă și univocă a dispozițiilor legale care guvernează această procedură”, se mai arată în documentul citat.

Magistrații CCR concluzionează prin faptul că prevederile reclamate sunt neconstituționale deoarece contravin cadrului legal privind principiul separației puterilor în stat, principiul legalității și realizarea justiției.

„Întrucât, pentru considerentele arătate, întreaga reglementare a procedurii în caz de reținere, arestare sau percheziție a deputatului ori a senatorului, respectiv a procedurii în cazul cererii de începere a urmăririi penale a unui membru al Guvernului care are și calitatea de deputat sau de senator este lipsită de claritate și precizie, generând confuzii sub aspectul exercitării competențelor specifice Parlamentului, pe de o parte, și a celor specifice instanțelor judecătorești, pe de altă parte, Curtea constată că dispozițiile art.I pct.18 [referitoare la modificarea art.24] și ale art.I pct.19 [referitoare la introducerea art.242] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, în ansamblul lor, sunt neconstituționale, fiind în contradicție cu prevederile Legii fundamentale cuprinse în art.1 alin.(4) care reglementează principiul separației puterilor în stat, în art.1 alin.(5) care reglementează principiul legalității și în art.126 alin.(1) referitoare la realizarea justiției”, spun judecătorii CCR, în motivare.

Șeful statului a trimis la CCR, în 23 aprilie, o sesizare de neconstituționalitate privind Legea pentru modificarea și completarea Statutului deputaților și al senatorilor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Administrația Prezidențială, în sesizare, președintele solicită să se constate că „dispozițiile Articolului I pct. 18 [referitoare la modificarea Articolului 24] și ale Articolului I pct. 19 [referitoare la introducerea Articolului 24²] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor au fost adoptate cu nerespectarea prevederilor Articolului 1 Alin. (4), Articolului 124 Alin. (2) și Articolului 126 Alin. (1) din Constituția României, republicată”.

Cătălina Cocoloș, Mediafax.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor